VIDEO. Decebal Traian Remeș a ieșit din închisoare. Cum arată fostul ministru după un an de detenție

VIDEO. Decebal Traian Remeș a ieșit din închisoare. Cum arată fostul ministru după un an de detenție
Publicat: 11/02/2014, 17:26
Actualizat: 02/09/2019, 21:27

Tribunalul Maramureș i-a admis definitiv cererea de eliberare condiționată.

Ziariștii de la ZiarulMM.ro l-au filmat pe Decebal Traian Remeș în momentul în care a ieșit din Penitenciarul Baia Mare. Cu barbă albă și cu ochelari, Decebal Traian Remeș și-a cărat geanta de voiaj până la mașină, unde îl aștepta soția lui.

Decebal Traian Remeș, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul „Caltaboșul”, a fost încarcerat în 25 februarie 2013 la Penitenciarul Baia Mare, iar la jumătatea lunii ianuarie a cerut să fie eliberat condiționat, motivând că are peste 60 de ani și a ispășit o treime din pedeapsă.

Judecătoria Baia Mare i-a admis cererea de eliberare condiționată, dar procurorul DNA din acest dosar a făcut recurs.

Magistrații Tribunalului Maramureș, care au judecat, marți, recursul, au respins cererea DNA, astfel că fostul ministru al Agriculturii a fost pus în libertate.

Potrivit vechiului Codul Penal, în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani se poate dispune eliberarea condiționată după executarea efectivă a unei treimi din durata pedepsei, în cazul condamnării care nu depășește 10 ani. Noul Cod penal stipulează, în același caz, că deținutul poate fi eliberat după ce a executat jumătate din pedeapsă. Potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, Remeș beneficiază de prevederile vechiului Cod penal.

Decebal Traian Remeș a fost trimis în închisoare după ce completul de cinci judecători al instanței supreme a decis definitiv condamnarea fostului ministru, dar și a lui Ioan Avram Mureșan la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”. De asemenea, denunțătorul acestora, Gheorghe Ciorbă, a rămas cu condamnarea la un an și șase luni de închisoare cu suspendare dispusă prin sentința din 14 februarie 2012.

Ioan Avram Mureșan se află în închisoare din mai 2012, după ce a fost condamnat definitiv de instanța supremă la șapte ani de detenție într-un alt dosar, în care a fost judecat pentru deturnare de fonduri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Câți bani vor primi românii de la 1 iulie. Cu cât cresc salariile
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Irlanda a recunoscut oficial Palestina ca stat suveran și independent
×